Auditul intern al unui Sistem de Management Integrat nu ar trebui să fie o simplă verificare a existenței documentelor. Un audit util urmărește dacă procesele sunt aplicate, dacă rezultatele sunt monitorizate și dacă sistemul sprijină obiectivele organizației pentru calitate, mediu și sănătate și securitate în muncă.
Ce este auditul intern al unui SMI
Auditul intern este o evaluare realizată de organizație, sau în numele acesteia, pentru a obține dovezi și a determina în ce măsură criteriile stabilite sunt îndeplinite. În cazul unui Sistem de Management Integrat, auditul poate acoperi în aceeași misiune cerințe și procese asociate managementului calității, managementului de mediu și sănătății și securității în muncă.
Scopul cerut de standardele de sistem de management este furnizarea de informații privind conformitatea sistemului atât cu cerințele proprii ale organizației, cât și cu cerințele standardelor aplicabile, precum și privind implementarea și menținerea sa eficace.
Auditul intern este diferit de auditul de certificare. Auditul intern este un audit de primă parte, utilizat de organizație pentru evaluarea propriului sistem. Auditul de certificare este realizat separat de un organism independent și poate conduce la acordarea sau menținerea certificării.
Ideea esențială: auditorul nu verifică doar dacă există o procedură, ci dacă activitatea descrisă este înțeleasă, aplicată și susținută prin dovezi verificabile.
Ce rezultate ar trebui să ofere auditul
- confirmarea domeniilor în care sistemul este aplicat în mod corespunzător;
- identificarea neconformităților pentru care organizația trebuie să analizeze cauzele;
- semnalarea proceselor vulnerabile sau insuficient controlate;
- identificarea oportunităților de îmbunătățire;
- furnizarea de informații utile pentru analiza efectuată de management.
Ce trebuie organizat pentru auditul intern
Standardele pentru sisteme de management prevăd efectuarea auditurilor interne la intervale planificate. Organizația trebuie să își organizeze programul de audit, inclusiv frecvența, metodele, responsabilitățile, cerințele de planificare și raportare, să definească pentru fiecare audit criteriile și domeniul și să stabilească obiective utile desfășurării, să asigure obiectivitatea auditorilor și să păstreze informații documentate privind aplicarea programului și rezultatele auditurilor.
Frecvența nu trebuie stabilită mecanic. Procesele cu risc ridicat, schimbările importante, rezultatele slabe, reclamațiile, incidentele, neconformitățile repetate sau rezultatele auditurilor anterioare pot justifica o frecvență mai mare.
Audit la intervale planificate
Organizația stabilește când și cât de des sunt auditate procesele, astfel încât întregul domeniu al sistemului să fie evaluat într-un interval justificat.
Obiectivitate și imparțialitate
Auditorii sunt selectați astfel încât concluziile să nu fie influențate de responsabilitatea directă pentru activitatea evaluată.
Criterii și domeniu clare
Pentru fiecare audit se precizează ce procese, locații, cerințe și documente sunt incluse și față de ce repere se face evaluarea.
Raportare și urmărire
Rezultatele sunt comunicate funcțiilor relevante, iar corecțiile și acțiunile corective sunt urmărite până la verificarea eficacității.
Audituri planificate, audituri suplimentare și audituri de urmărire
Auditurile prevăzute în program asigură evaluarea sistematică a proceselor și a cerințelor aplicabile. Pe lângă acestea, organizația poate decide efectuarea unor audituri suplimentare, care nu au fost incluse în programarea inițială, atunci când apar schimbări semnificative, incidente, reclamații, rezultate necorespunzătoare, neconformități repetate sau alte informații care indică un risc crescut.
Audit suplimentar sau neplanificat
Este inițiat ca răspuns la o situație apărută după aprobarea programului. Motivul, obiectivele, domeniul și criteriile sale trebuie stabilite și documentate, chiar dacă auditul este organizat într-un termen scurt.
Audit inopinat
Descrie în principal modul de anunțare a auditului. Data sau momentul verificării nu sunt comunicate în prealabil structurii auditate, deși auditul este autorizat și pregătit de persoanele care îl coordonează. Utilizarea acestei metode trebuie să respecte regulile organizației și să nu compromită accesul, securitatea informațiilor, siguranța persoanelor sau continuitatea activităților esențiale.
Audit de urmărire
Verifică dacă măsurile stabilite după un audit anterior au fost implementate și dacă sunt eficace. În funcție de importanța constatării și de risc, urmărirea poate fi realizată prin analiza documentelor, o verificare punctuală sau un audit distinct.
Relația cu programul de audit
Auditurile suplimentare și cele de urmărire completează programul, dar nu înlocuiesc auditurile la intervale planificate. După aprobarea lor, programul și evidențele asociate trebuie actualizate astfel încât istoricul deciziilor să rămână trasabil.
Distincție utilă: „neplanificat” și „inopinat” nu sunt termeni identici. Primul arată că auditul nu făcea parte din programarea inițială; al doilea arată că momentul auditului nu a fost anunțat în prealabil structurii auditate.
Programul de audit și planul de audit nu sunt același document
Confuzia dintre program și plan apare frecvent. Programul privește ansamblul auditurilor stabilite pentru o perioadă, în timp ce planul descrie modul de desfășurare al unei misiuni concrete.
| Element | Programul de audit | Planul de audit |
|---|---|---|
| Scop | Organizează toate auditurile pentru o perioadă. | Organizează un audit determinat. |
| Conținut | Procese, locații, perioade, frecvență, metode, responsabilități și priorități. | Obiective, domeniu, criterii, metode, echipă, dată, intervale și participanți. |
| Nivel | General, anual sau multianual. | Detaliat, pentru ziua sau perioada auditului. |
| Actualizare | Când apar schimbări, riscuri ori rezultate care impun reprioritizarea. | Când se modifică domeniul, echipa, programarea sau disponibilitatea persoanelor auditate. |
O organizație poate avea un program anual care include toate procesele SMI și mai multe planuri distincte: auditul procesului comercial, auditul activităților de mediu, auditul proceselor SSM sau un audit integrat al unei locații.
Cum pregătești auditul intern
Pregătirea stabilește calitatea auditului. Un auditor care pornește fără obiective, domeniu și informații despre proces va ajunge ușor la o verificare superficială, orientată numai spre documente.
1. Stabilești obiectivele
Obiectivele pot urmări evaluarea implementării unui proces, verificarea acțiunilor stabilite după un audit anterior, analiza modului în care sunt gestionate anumite riscuri sau evaluarea pregătirii înaintea unui audit extern. Formularea trebuie să fie suficient de clară încât echipa să știe ce rezultat urmărește.
2. Definești domeniul și criteriile
Domeniul precizează limitele auditului: procese, departamente, locații, activități și perioade analizate. Criteriile pot include cerințele standardelor aplicabile, procedurile interne, cerințe legale, contractuale, politici, obiective sau alte reguli asumate de organizație.
3. Selectezi auditorii
Auditorii trebuie să aibă competența necesară pentru domeniul evaluat și să poată acționa obiectiv. Competența se stabilește și se menține prin educație, instruire, experiență, cunoașterea proceselor și evaluarea modului în care sunt realizate auditurile. Pentru un audit integrat, competența poate fi asigurată la nivelul întregii echipe; nu este necesar ca fiecare membru să fie expert în toate cele trei domenii. Atunci când este necesară o cunoaștere tehnică specializată, echipa poate fi sprijinită de un expert tehnic, fără ca acesta să înlocuiască responsabilitatea auditorului pentru concluzii. În organizațiile mici, obiectivitatea poate fi sprijinită prin auditarea încrucișată între procese, utilizarea unei persoane din altă funcție sau apelarea la un auditor extern.
4. Analizezi informațiile disponibile
Înainte de audit pot fi consultate procedurile, harta proceselor, obiectivele și indicatorii, evaluările riscurilor, aspectele de mediu, pericolele SSM, obligațiile aplicabile, reclamațiile, incidentele, rezultatele monitorizărilor și constatările anterioare.
5. Pregătești întrebările
Checklistul ajută la menținerea direcției, dar nu trebuie folosit ca un chestionar rigid cu răspunsuri „da” sau „nu”. Întrebările deschise sunt mai utile: „Cum este realizată activitatea?”, „Cine verifică rezultatul?”, „Ce se întâmplă când apare o abatere?” și „Ce dovezi sunt păstrate?”.
6. Pregătești planul și confirmi fezabilitatea
Planul trebuie adaptat obiectivelor și riscurilor auditului și poate prevedea activități la fața locului, la distanță sau într-o formă mixtă. Înainte de începere se verifică timpul și resursele disponibile, accesul la persoane, locații și informații, cerințele de confidențialitate, protecția datelor și regulile de securitate și SSM. Pentru un audit inopinat, informațiile sunt comunicate numai în măsura compatibilă cu caracterul neanunțat, fără a omite autorizarea și măsurile necesare desfășurării în siguranță.
Desfășurarea auditului intern, pas cu pas
Ședința de deschidere
Se confirmă obiectivele, domeniul, criteriile, planul și intervalele auditului, persoanele implicate și modul de comunicare a constatărilor. Pentru un audit restrâns, această etapă poate fi scurtă, dar trebuie să existe o înțelegere comună asupra modului de desfășurare.
Urmărirea proceselor
Auditorul urmărește fluxul real al activității: intrări, responsabilități, controale, rezultate și interacțiuni cu alte procese. Auditarea exclusiv pe ordinea clauzelor poate ascunde problemele dintre activități.
Interviuri și observații
Persoanele implicate explică modul de lucru, iar auditorul observă activitățile și condițiile existente. Informațiile obținute prin interviu sunt verificate prin documente, înregistrări sau alte dovezi.
Verificarea înregistrărilor
Se analizează eșantioane relevante: comenzi, evaluări, rapoarte, registre, fișe de instruire, monitorizări, verificări, incidente, neconformități și acțiuni. Eșantionul trebuie să permită o concluzie rezonabilă.
Formularea constatărilor
Fiecare posibilă abatere este corelată cu un criteriu clar și cu dovezi verificabile. Înainte de încheiere, echipa de audit analizează constatările și evită concluziile bazate pe presupuneri.
Ședința de închidere și comunicarea concluziilor
Auditul se finalizează, de regulă, printr-o ședință de închidere în care concluziile și constatările sunt prezentate într-un limbaj clar. Pentru un audit restrâns poate fi suficientă o comunicare documentată, conform regulilor organizației. Întrebările și opiniile divergente se discută, iar cele care nu pot fi soluționate se consemnează, fără a modifica o constatare susținută de criterii și dovezi.
Cum colectezi dovezi de audit relevante
Dovezile trebuie să fie legate de criteriul evaluat și suficient de credibile pentru susținerea constatării. O declarație izolată nu este întotdeauna suficientă. Auditorul poate combina mai multe metode pentru a confirma modul real de funcționare.
Interviul
Clarifică responsabilitățile, modul de lucru și nivelul de înțelegere al persoanelor implicate.
Observarea
Permite verificarea directă a activităților, condițiilor de lucru și controalelor aplicate.
Documentele și înregistrările
Arată regulile stabilite și rezultatele consemnate în urma aplicării acestora.
Trasabilitatea
Urmărește un exemplu de la intrare până la rezultat, inclusiv decizii, verificări și dovezi asociate.
De exemplu, pentru evaluarea competenței nu este suficientă existența unei fișe de instruire. Auditorul poate verifica cerințele postului, instruirea efectuată, evaluarea rezultatului și modul în care persoana aplică în practică informațiile primite.
Deoarece auditul se bazează de regulă pe eșantionare, concluziile sunt raportate la dovezile și perioada verificate. Faptul că într-un eșantion nu a fost identificată o neconformitate nu garantează că abaterea nu există în altă parte; de aceea, selecția eșantioanelor și eventualele limitări trebuie explicate.
Audit la distanță, locații virtuale și instrumente digitale
ISO 19011:2026 acordă o atenție sporită tehnologiei, digitalizării, mediilor virtuale și riscurilor asociate auditului. Metodele la distanță sau hibride pot fi utile, dar sunt selectate numai dacă permit realizarea obiectivelor auditului și obținerea unor dovezi suficiente și credibile.
Audit la distanță sau hibrid
Înainte de audit se verifică platforma, conexiunea, identitatea participanților, accesul la informații și modul de protejare a datelor. Dacă observarea directă a unei activități ori a condițiilor din teren este esențială, verificarea exclusiv la distanță poate fi insuficientă și trebuie completată la fața locului.
Locații și procese virtuale
Domeniul poate include aplicații, fluxuri digitale, înregistrări electronice și activități realizate fără o locație fizică permanentă. Auditorul verifică trasabilitatea, drepturile de acces, integritatea informațiilor și controalele reale, nu doar prezentarea făcută în timpul unei videoconferințe.
Instrumente asistate de AI
Acestea pot sprijini organizarea întrebărilor, analizarea unor volume mari de date, transcrierea sau identificarea unor posibile anomalii. Rezultatul generat automat nu este acceptat ca dovadă fără verificare, iar judecata profesională și concluziile rămân responsabilitatea auditorului.
Confidențialitate și control
Se utilizează numai instrumente autorizate pentru informațiile procesate. Datele personale, informațiile confidențiale și proprietatea intelectuală trebuie protejate, iar limitările, erorile sau părtinirile posibile ale instrumentelor trebuie luate în considerare.
Principiu practic: tehnologia sprijină auditul, dar nu înlocuiește verificarea dovezilor și raționamentul auditorului. Dacă metoda aleasă nu permite obținerea unor dovezi adecvate, planul trebuie adaptat sau auditul trebuie completat prin alte metode.
Constatări, neconformități și oportunități de îmbunătățire
O neconformitate trebuie formulată pe baza a trei elemente: criteriul aplicabil, dovada obiectivă și descrierea clară a neîndeplinirii criteriului. Formulările generale precum „documentația nu este bună” sau „personalul nu este instruit corespunzător” nu oferă suficientă informație pentru analiză și tratare.
Structură utilă: „Conform [criteriului], organizația a stabilit că… În cadrul auditului s-a constatat că… Dovada verificată a fost…”
Organizația poate utiliza clasificări precum neconformitate majoră, neconformitate minoră, observație sau oportunitate de îmbunătățire, dacă regulile sale interne definesc aceste categorii. Standardele nu impun automat folosirea aceleiași clasificări utilizate de organismele de certificare.
O oportunitate de îmbunătățire nu trebuie utilizată pentru a evita înregistrarea unei neconformități atunci când un criteriu nu este îndeplinit. Totodată, auditorul poate evidenția o zonă care poate fi îmbunătățită, dar ar trebui să evite prescrierea unei singure soluții, deoarece responsabilitatea stabilirii acțiunilor aparține organizației și responsabililor procesului.
Exemplu de constatare
Criteriu: procedura internă prevede reevaluarea anuală a furnizorilor critici. Dovadă: pentru doi dintre cei cinci furnizori critici selectați nu au fost disponibile evaluările aferente perioadei stabilite. Constatare: procesul de reevaluare nu a fost aplicat pentru întregul eșantion verificat.
Ce trebuie să conțină raportul de audit intern
Raportul trebuie să permită conducerii și responsabililor de proces să înțeleagă ce a fost auditat, ce dovezi au fost analizate și ce constatări trebuie tratate sau urmărite. Un raport prea general nu susține tratarea constatărilor, iar unul excesiv de detaliat poate ascunde concluziile importante.
- identificarea auditului, data și locația;
- obiectivele, domeniul și criteriile;
- echipa de audit și persoanele sau funcțiile implicate;
- procesele și activitățile evaluate;
- rezumatul desfășurării și eventualele limitări;
- constatările susținute prin criterii și dovezi;
- concluzia privind implementarea și eficacitatea domeniului auditat;
- termenele și responsabilitățile stabilite pentru etapele următoare, dacă sunt definite la momentul raportării.
Raportul nu trebuie să declare că întreaga organizație este conformă dacă auditul a acoperit numai un proces, un punct de lucru sau un eșantion limitat. Concluzia trebuie raportată la domeniul efectiv al auditului.
Rezultatele sunt comunicate conducerii relevante. Pentru componenta SSM, comunicarea trebuie să includă, după caz, lucrătorii, reprezentanții acestora și alte părți interesate relevante, în conformitate cu cerințele aplicabile și cu regulile organizației.
Corecții, acțiuni corective și verificarea eficacității
După identificarea unei neconformități, organizația trebuie să trateze situația existentă și eventualele consecințe și să analizeze necesitatea eliminării cauzei. Corecția remediază neconformitatea constatată sau controlează situația imediată; acțiunea corectivă urmărește cauza pentru a preveni repetarea.
| Etapă | Întrebare practică | Exemplu |
|---|---|---|
| Corecție | Ce remediem imediat? | Se efectuează reevaluările restante cu data reală și se tratează eventualele consecințe, fără completarea retroactivă a înregistrărilor. |
| Analiza cauzei | De ce a apărut abaterea? | Responsabilitatea nu a fost preluată după modificarea structurii. |
| Analiza extinderii | Abaterea există sau poate apărea și în altă parte? | Se verifică și celelalte categorii de furnizori și punctele de lucru care folosesc același proces. |
| Acțiune corectivă | Ce schimbăm pentru a preveni repetarea? | Se actualizează responsabilitățile și se introduce o alertă în programul de reevaluare. |
| Verificarea eficacității | A produs acțiunea rezultatul dorit? | La termenul stabilit se verifică dacă toate reevaluările sunt realizate și urmărite. |
Închiderea unei neconformități numai pe baza promisiunii că acțiunea a fost realizată nu este suficientă. Verificarea trebuie să analizeze dovezile implementării și, când este relevant, dacă abaterea nu s-a repetat.
Responsabilitatea pentru analiza cauzei și stabilirea acțiunii aparține funcției care gestionează procesul auditat. Auditorul evaluează dovezile și eficacitatea în limitele rolului stabilit, fără să preia responsabilitatea operațională pentru soluție.
Cum se auditează integrat ISO 9001, ISO 14001 și ISO 45001
Un audit integrat urmărește procesele comune o singură dată și adaugă verificările specifice fiecărui domeniu. Această abordare reduce repetarea interviurilor și permite evaluarea legăturilor dintre calitate, mediu și SSM.
| Zonă auditată | Elemente comune | Elemente specifice |
|---|---|---|
| Context și planificare | Părți interesate, riscuri, obiective și schimbări. | Cerințe ale clienților, aspecte de mediu, pericole SSM și obligații aplicabile. |
| Competență și comunicare | Responsabilități, instruire, conștientizare și comunicare. | Competențe tehnice, răspuns la situații de mediu și participarea lucrătorilor. |
| Control operațional | Planificarea activităților, furnizori, documente și schimbări. | Controlul produselor și serviciilor, controale de mediu, eliminarea pericolelor și reducerea riscurilor SSM. |
| Evaluarea performanței | Indicatori, monitorizare, audit și analiza managementului. | Satisfacția clientului, performanța de mediu, incidente și performanța SSM. |
De exemplu, la auditarea procesului de achiziții pot fi verificate simultan criteriile de evaluare a furnizorilor, cerințele de mediu comunicate acestora și condițiile SSM aplicabile contractorilor. Concluziile rămân distincte atunci când criteriile și dovezile sunt diferite.
ISO 9001
Se urmăresc, după caz, cerințele clienților, controlul proceselor și al furnizorilor externi, monitorizarea rezultatelor, satisfacția clientului și tratarea ieșirilor neconforme.
ISO 14001
Se verifică aspectele de mediu, obligațiile de conformare și evaluarea respectării lor, perspectiva ciclului de viață, controlul operațional, monitorizarea performanței și pregătirea pentru situații de urgență.
ISO 45001
Se verifică identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor SSM, controalele operaționale, consultarea și participarea lucrătorilor, incidentele, obligațiile aplicabile și pregătirea pentru situații de urgență.
Acoperire și competență
Integrarea nu trebuie să reducă timpul, profunzimea sau competența necesare pentru verificările specifice. Constatările se raportează față de criteriul corespunzător fiecărui domeniu.
Notă privind edițiile: la data verificării acestui ghid, 26 august 2026, ISO 14001:2026 este ediția publicată și a înlocuit ISO 14001:2015. Pentru organizațiile certificate aflate în tranziție, criteriile auditului trebuie stabilite în funcție de ediția aplicabilă și de aranjamentele convenite cu organismul de certificare. ISO 9001:2015, împreună cu Amendamentul 1:2024, rămâne ediția publicată aplicabilă până la apariția noii ediții, programată oficial pentru 16 septembrie 2026. ISO 45001:2018, împreună cu Amendamentul 1:2024, rămâne ediția publicată aplicabilă, iar revizuirea sa este încă în dezvoltare. Un proiect sau o ediție aflată în curs de publicare nu se folosește drept criteriu de conformitate înainte de publicare și de stabilirea aplicabilității sale pentru organizație.
Greșeli frecvente în auditul intern
- Auditarea exclusiv după clauze: sunt bifate cerințe, dar nu este urmărit fluxul real al procesului.
- Verificarea numai a documentelor: procedurile există, însă aplicarea și rezultatele nu sunt evaluate.
- Checklist rigid: auditorul citește întrebările fără să aprofundeze răspunsurile sau dovezile.
- Lipsa eșantionării: concluziile se bazează pe un singur exemplu ales convenabil.
- Constatări fără criteriu: opinia auditorului este prezentată ca neconformitate.
- Auditorul verifică propria activitate: obiectivitatea este afectată.
- Raport întârziat: responsabililor le este dificil să trateze rapid problemele identificate.
- Închiderea formală: acțiunile sunt marcate ca finalizate fără verificarea eficacității.
Checklist pentru pregătirea auditului intern SMI
Lista următoare este un instrument orientativ. Ea trebuie adaptată procesului, domeniului și criteriilor stabilite pentru audit.
- Programul de audit este stabilit, menținut și actualizat.
- Obiectivele auditului sunt definite clar.
- Domeniul precizează procesele și locațiile incluse.
- Criteriile și edițiile standardelor sunt confirmate.
- Auditorii sunt competenți, obiectivi și imparțiali.
- Metodele, timpul, resursele și accesul necesar sunt asigurate.
- Planul a fost comunicat în măsura adecvată tipului de audit.
- Documentele și rezultatele anterioare au fost analizate.
- Întrebările sunt corelate cu procesele și riscurile.
- Sunt prevăzute interviuri, observații și eșantioane.
- Constatările sunt legate de criterii și dovezi.
- Ședința de închidere sau comunicarea finală este realizată și consemnată.
- Raportul include domeniul, concluziile și limitările.
- Rezultatele sunt comunicate persoanelor și funcțiilor relevante.
- Acțiunile și verificarea eficacității sunt urmărite.
Întrebări frecvente
Cât de des trebuie realizat auditul intern?
Auditul se efectuează la intervale planificate, stabilite de organizație. Frecvența trebuie justificată prin importanța proceselor, riscuri, schimbări, performanță și rezultatele auditurilor anterioare. Nu este corect să se presupună automat aceeași frecvență pentru toate procesele.
Se pot efectua audituri interne în afara programării inițiale?
Da. Organizația poate iniția audituri suplimentare sau neplanificate atunci când apar schimbări, incidente, reclamații, neconformități repetate ori alte riscuri care justifică o verificare. Poate realiza și audituri de urmărire pentru evaluarea implementării și eficacității acțiunilor. Un audit separat de urmărire nu este necesar automat pentru fiecare constatare; forma verificării se stabilește în funcție de importanță și risc.
Trebuie auditat întregul sistem într-o singură zi?
Nu. Organizația poate distribui auditurile pe parcursul perioadei stabilite, cu condiția ca programul să asigure acoperirea corespunzătoare a domeniului sistemului și a cerințelor aplicabile.
Checklistul de audit este obligatoriu?
Standardele nu impun un anumit model de checklist. Organizația poate utiliza întrebări, liste, matrice sau alte instrumente care susțin consecvența și colectarea dovezilor. Checklistul nu trebuie să limiteze investigația auditorului.
Poate responsabilul SMI să realizeze auditul intern?
Poate participa dacă are competența necesară și dacă obiectivitatea auditului este asigurată. Nu este recomandat să auditeze activități pentru care poartă responsabilitate directă atunci când această situație poate influența concluziile.
Auditorul intern trebuie să dețină obligatoriu un certificat?
Standardele cer competență și obiectivitate, dar nu impun tuturor auditorilor interni un anumit certificat sau absolvirea unui curs cu o denumire fixă. Organizația trebuie să stabilească cerințele de competență și să păstreze dovezi adecvate privind studiile, instruirea, experiența, cunoașterea proceselor și capacitatea de auditare. Pentru domenii complexe, competența poate fi asigurată prin componența întregii echipe și prin experți tehnici.
Auditul intern garantează certificarea?
Nu. Auditul intern sprijină evaluarea și îmbunătățirea sistemului, dar nu înlocuiește auditul realizat de organismul de certificare și nu garantează acordarea certificatului.
Repere și ediții verificate
Pentru pregătirea acestui ghid au fost consultate informațiile oficiale privind ISO 19011:2026, ISO 9001:2015 și Amendamentul 1:2024, precum și pagina oficială a ediției ISO 9001 aflate în curs de publicare, ISO 14001:2026, ISO 45001:2018 și Amendamentul 1:2024. Au fost analizate și materialele publice ale ISO 9001 Auditing Practices Group. Pentru aplicare trebuie consultate standardele achiziționate legal și cerințele specifice organizației.
ISO 19011 oferă îndrumări pentru auditarea sistemelor de management; utilizarea sa nu este, prin ea însăși, o cerință de certificare impusă de ISO 9001, ISO 14001 sau ISO 45001. Criteriile auditului trebuie definite din standardele și celelalte cerințe efectiv aplicabile organizației.
Materialul are caracter informativ. Nu reproduce standardele și nu înlocuiește evaluarea realizată de persoane competente, stabilirea obligațiilor legale aplicabile sau deciziile organizației.